Nuci altoiţi

Nucul,  un pom binecuvântat al naturii.

Parteneriatul între Pepiniera Pucheni din Judeţul Prahova si Pepiniera Voineşti din Republica Moldova a început în anul 2016 din dorinţa de a oferi nucicultorilor o abordare la un nivel superior al acestui domeniu.

Experienţa si tradiţia Pepinierei Voineşti reprezentată de domnul inginer Oleg Târsână, director tehnic și pasiunea domnului Gabriel Pătru,  administrator al Pepinierei Pucheni, au fost factorii determinanţi care au dus la demararea colaborării.

Grație provenienței locale din generații de nuci testați de-a lungul a mai bine de două milenii, soiurile autohtone moldoveneşti (Pescianski, Cogălniceanu) altoite de Pepiniera Voineşti oferă cea mai mare siguranță în privința longevității proiectului dumneavostră de plantație. De asemenea, Pepiniera Voineşti deţine câteva soiuri de nuc selecţionate prin cercetare proprie cum ar fi Ovata, Carpatica, Rubin.

Pepiniera Voinești este cel mai mare producător autohton de pomi altoiți de Chandler, Fernor și din anul 2020, în oferta au fost introduse și soiurile Ferjean, Serr și Tulare, după mai mulți ani de testare în R. Moldova.

Aceste soiuiri sunt adaptate şi la noi în ţară deoarece climatul este asemănător în România şi Republica Moldova. Acest lucru a făcut ca implementarea lor în arealul din România să nu reprezinte un obstacol.

Preocupările celor două pepiniere nu se opresc aici, ci cuprind toate verigile de exploatare a culturii nucului, de la producerea materialului săditor, înfiinţarea de livezi, exploatarea şi întreţinerea livezilor pe rod până la studiul soiurilor de nuc cu cel mai bun randament.

În anul 2019, am înființat plantația de la Pepiniera Pucheni din județul Prahova cu puieți altoiți la Pepiniera Voinești din Republica Moldova, cu obiectivul de a produce ramuri certificate de nuc din 14 soiuri consacrate.
Scopul principal a fost controlul autenticității soiurilor pe care le altoim și le livrăm către clienți.

Împreună cu materialul pomicol, veți beneficia și de consultanță gratuită în primii 2 ani de la plantare.

Pentru mai multe informaţii despre soiurile comercializate dar si articole despre cultura nucului, puteţi accesa site-ul : http://nucialtoiti.md/

Pentru consultanță și rezervări ne puteți contacta telefonic:

0728263308 Amalia Stan / 0722855306 Gabriel Patru

Sau pe email: nucialtoiti@patruagro.ro

Livezi inființate în Romania cu puieți de nuc altoiți de la Patru Agro: